Interviu cu Ramona Vinca

Ramona Vinca

Cine este Ramona și ce face ea?

Eu sunt Ramona Vinca, antreprenor de profesie, și administrez din anul 2008, o afacere de familie înființată acum 27 de ani. “Vinca – Marmura – Granit – Piatra naturala” se ocupă cu import și prelucrare de piatră naturală.

Ai putea estima de câte ori ai schimbat modul de management de-a lungul timpului?

Cam în fiecare an, dar au fost două momente mai importante. Primul a fost în anul 2012, când am ramans însărcinată și am fost nevoită să deleg foarte mult din îndatoririle mele, iar al doilea în anul 2018, în decembrie, când am reorganizat compania: eu m-am dedicat creației și operationalul a fost preluat de către colegii mei.

Care a fost cel mai dificil moment într-o schimbare de management?

Acceptarea noilor roluri. Din momentul în care faci o schimbare nu o faci doar tu, o face tot personalul, iar dacă echipa nu înțelege motivul schimbării și avantajele acesteia merge foarte greu tot demersul.

În toate aceste schimbări ai întâmpinat probleme asemănătoare și dacă da, care sunt acestea?

Da, principala problema era reticență colegilor. Însă lucrurile nu durau foarte mult, deoarece reușeam ne pliem pe misiune și totul se rezolva.

Dacă ar fi să schimbi o decizie de management din trecut care ar fi și de ce?

Cea mai mare greșeală a fost la nivelul financiar. Am încurcat conturile și am luat din banii de stocuri și am pus în partea de investiții și, deși asta s-a întâmplat acum 6-7 ani, încă mai suferim după acest incident. Dar, în principiu, cele mai dureroase sunt deciziile mici pe care le faci pe o perioada scurtă, cu un efect imediat și, după ani și ani, îți dai seama că acestea de fapt s-au transformat într-un bulgare mare care vine peste ține. Dar se rezolva toate.

echipa vinca

În momentul în care o decizie nu a avut rezultatul așteptat cum ai gestionat situația?

Am țipat! Am țipat, ne-am certat și apoi am stat la masă, am pus pe hârtie și am găsit soluții. În principiu, cele mai bune decizii au fost când am luat un terț care să ne ajute. Noi, din interior, nu vedem mereu partea care ne afectează deoarece suntem prea implicați în operațional și în administrativ și atunci, tot timpul o vedere din exterior ne ajută foarte mult.

Care ar fi cea mai “challenging” parte în activitatea ta?

Anul acesta m-am ocupat mai mult de partea creativă, iar aici am avut parte de cele mai multe provocări. În încercarea de a evita o chestie general valabilă pentru toată lumea, este nevoie să înțeleg pe deplin nevoile clienților, provocările prin care aceștia trec, astfel încât să ne putem modela produsele și comunicarea pentru a ne alinia cu dorințele lor. Asta ne-am și propus pe următorii ani. Să ne nisam, să înțelegem exact nevoile fiecărui client și să venim în ajutorul lui.

Cum ai descrie stilul tău de management?

Haotic! Și, de asta am început să deleg cât mai mult, deoarece mi-am dat seama că sunt haotică. Dar, în haoticul acesta al meu, sunt foarte structurată, îmi plac lucrurile să fie pe hârtie, îmi place să fac liste, îmi place să văd obiectivele așezate fiecare cu responsabilități, deadline-uri și o dată ce le văd pe astea făcute îmi permit să fiu haotică. Golul dintre obiectiv și rezolvarea lui îmi permite mie să gândesc cât de liber vreau.

Ce calitatiti crezi că ar trebui să aibă un manager de succes?

Trebuie să fie flexibil, pentru că în antreprenoriat toate sunt haotice și te izbesc atunci când nu ești pregătit. Trebuie să fie perseverent, pentru că dacă nu are o misiune clară o să renunțe pe parcurs. Trebuie să fie leader, deoarece dacă nu ai o echipa bună în spate nu faci nimic.

Ce parte a jobului tău îți aduce cea mai mare satisfacție?

Când primim poze de la lucrările clienților și ne spun: “Vai ce fain! Mulțumim! Mulțumim! O să va recomandăm și la ceilalți!”. Ăla este maximul!

Alte articole

Suntem aici pentru tine

Vino să lucrăm împreună
la digitalizarea afacerii tale